top of page

Pelerinaj în Grecia: 25 - 27 Aprilie 2012

          Cu mila și ajutorul lui Dumnezeu iată-ne ajunși în ziua de 25 aprilie, anul mântuirii 2012. Ziua abia a început de câteva minute. Este ora 00:20. Coborâm înfrigurați din taxi în Piazza della Vittoria unde ne așteaptă autocarul pentru Milano Malpensa. Urcăm în autocar și așteptăm să se adune toată lumea. După cateva zeci de minute de așteptare pornim la drum. Autocarul nu este tocmai confortabil așa că nu toată lumea reușește să doarmă. În curând ieșim din Liguria, cu autostrăzile ei înguste și sinuase, și intrăm în Lombardia. Spre ora 5 ajungem la Malpensa. Mă gândesc în treacăt ca acest aeroport are un nume cu ceva conotații sinistre în limba italiana, total nepotrivit, după părerea mea, unui loc de unde vin și pleacă mii de oameni în fiecare zi. După o lungă procedură de check-in, iată-ne așteptând la poarta de îmbarcare.

În timp ce afară se luminează de ziuă suntem aduși la avion. Ne urcam și fiecare ne căutăm un loc potrivit. Cei care vor să se bucure de priveliște la fereastră, iar cei care vor să doarmă caută un loc mai retras, dacă este posibil. După câteva minute pornesc motoarele și avionul rulează spre pista pentru decolare. Nu avem mult timp să ne gândim că deja suntem în aer și admir splendida priveliște a unui răsărit extraordinar, la câteva mii de metri deasupra Italiei care se trezește la o nouă zi. Deasupra Adriaticii întâmpinăm ceva turbulențe, iar căpitanul ne anunță că la Salonic vremea este frumoasă. În câteva minute începem coborârea și tot la fel de brusc ca și la plecare constatăm că am aterizat. Coborâm din avion emoționați de primirea caldă pe care Grecia ne-o face. Vremea este superbă, cu cer senin și o adiere abia sesizabilă. După ce ieșim din aeroport ne întâlnim cu Mihăiță, ghidul nostru, care ne conduce la autocar. Spre deosebire de cel care ne-a dus de la Genova la Malpensa acesta pare mult mai confortabil. Ne urcăm și pornim spre primul obiectiv de pe lista noastră: mănăstirea Sfântului Paisie Aghioritul. Ajungem în curând, dar din nefericire este închisă deoarece ori nu suntem la ora potrivită ori nu suntem în ziua potrivită... nu e foarte clar ce încearcă să ne facă să înțelegem Mihăiță.

 

          Facem cale-ntoarsă la Salonic pentru a vizita celalte obiective pe care le avem programate dar mai întâi ne oprim să bem o cafea grecească. Ni se aduce câte o cana mare de apă dar cafeaua se lasă așteptată. Ne întrebăm ce e cu apa, se fac fel de fel de supoziții... Într-un final ajunge și cafeaua. Ne lămurim repede la ce servește apa... unii dintre noi mai au nevoie chiar și de o a doua cană de apă spre amuzamentul celorlalți. După ce fiecare a apreciat în propriul său mod gustul și calitatea cafelei servite, pornim pe jos spre Panagia Deksia, care este de fapt foarte aproape de terasa unde am servit cafeaua. Frumos pictată, împodobită și strălucitoare această primă biserică pe care ne învrednicim să o vizităm aici, pe pământ grecesc, ne încântă privirea și ne înalță sufletul. După ce ne închinăm fiecare la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pornim spre următorul obiectiv: Hagia Sophia. După zece minute de mers pe jos ajungem la biserica Sophia, o biserică impunătoare, care duce cu gândul la mult mai vestita biserică Sfânta Sofia. Intrăm și ne închinăm cu evlavie la moaștele Vasile cel Nou Tesaloniceanul și admirăm frumusețea impunătoare a construcției. Pictura interioară este de o rară frumusețe și este extraordinar de bine păstrată. Culorile vii și luminoase te transpun în lumea minunată a sfinților, în frumusețea cea nevăzută de ochi omenești a cerului și împărăției celei fără de început și fără de sfârșit a lui Dumnezeu. Ieșim și ne îndreptăm pașii spre Catedrala Mitropolitană Sfântul Grigorie Palama. Aici ne închinăm la sfintele moaște și facem câteva scurte rugăciuni la Sfântul Grigorie după care ieșim și mergem spre Piața Aristotel. Aici facem un scurt popas în care cei doritori merg să cumpere suveniruri din târg, iar cei obosiți de mersul pe jos pot să se odihnească. Mergem apoi să mâncăm la un local care nu prea ne-a plăcut multora dintre noi. Ca oricare român facem și noi haz de necaz pentru că grecii ne servesc câte o farfurie la două persoane. Se aud remarci referitoare la criza economică acută pe care Grecia o înfruntă și-i iertăm pentru că de... e criză. Nu pot să nu remarc însă că trebuie să fiu foarte atent când mă mișc pentru a nu răsturna vreo masă. Localul este foarte înghesuit și multora nu le prea iese la socoteala de acasă. După ce servim aproximativ cinci feluri de mâncare plus un desert ne ridicăm și ne continuăm pelerinajul prin Salonic. Parcă ar fi mai eficient cu autocarul dar ni se spune că ne reîntâlnim cu el la catedrala Sfântului Dimitrie.

          Vizităm în continuare biserica Sfintei Teodora a Salonicului. Aici ne închinăm la sfintele moaște ale Sfintei Teodora și la cele ale Sfântului Cuvios David. Pelerinii noștri cântă în biserică de trei ori "Hristos a înviat!" după care ieșim și mergem la Biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Impunătoare și extraordinar de frumoasă, biserica Sfântului Dimitrie impresionează prin arhitectură, strălucire și măreție, dar mai ales prin mirosul de mir care curge neîncetat de la moaștele sfinte ale purtătorului de chinuri, Marele Mucenic Dimitrie. În biserică se mai află și moaștele Sfintei Mucenițe Anisia. După aproape două ore petrecute la această biserică urcăm în autocar și pornim spre Meteora. Părăsim Salonicul și în timp ce se lasă seara trecem pe lângă muntele Olimp pe care zăpada strălucește imaculată. 

          Facem un mic popas la peștera Sfintei Paraschevi unde ne închinăm la capelă și mergem apoi în peșteră pentru a lua apă sfințită. S-a lăsat noaptea. Pornim din nou la drum spre Kalambaka unde ajungem târziu. După ce stăm la masa la hotel avem parte de ceva încurcături, întrucât rezervarea pentru grupul nostru de pelerini prevede că vom fi cazați la un singur hotel, dar aromânul de la recepție ne explică-ntro română stricată că nu sunt locuri și vom fi cazați la trei hoteluri diferite. După ce reușim să ne lămurim unde vom dormi mergem fiecare spre camera sa. E trecut de miezul nopții, iar mâine ne așteapta o zi plină.

E dimineață, 26 aprilie și suntem la Meteora. După micul dejun la hotel ne îmbarcăm în autocar și pornim spre meteore. 

​© Copyright Save The Planet ltd. all rights preserved.

bottom of page